Luni
BiosecuritateTonul roşu mediteranean va dispărea până în 2012
Comenteaza pe Forum |
O analiză asupra populaţiei de ton roşu mediteranean, realizată de WWF (World Wildlife Fund), arată că specia va dispărea până în 2012 dacă pescuitul nu va fi interzis. Organizaţia cere oprirea imediată a pescuitului pentru a împiedica dispariţia peştilor.
![]()
WWF spune că populaţia de ton se află în declin de peste zece ani şi va dispărea complet de pe faţa pământului în doar trei ani dacă managerii companiilor de pescuit şi autorităţile vor continua să ignore avertizările oamenilor de ştiinţă, potrivit cărora pescuitul trebuie să înceteze complet.
În 2007, populaţia adultă de ton, care include peşti de peste patru ani şi peste 35 de kg, era la 25% din nivelul de la mijlocul secolului. Peştii au scăzut şi ca dimensiune, în 2007 ei fiind cu 50% mai mici decât în anii 90. Potrivit WWF, acest tipar este întâlnit peste tot în Mediterană.
“Tonul roşu mediteranean dispare în timp ce noi vorbim şi totuşi pescătoriile îşi continuă sezonul ca şi cum ar fi totul bine. Este absurd şi nu există scuze pentru deschiderea sezonului de pescuit când specia de peşti ţintă este pe cale de dispariţie”, a declarat dr. Sergi Tudela, de la WWf.
Declinul dramatic al tonului este atribuit mai ales cererii imense de pe piaţa de peşte, pescuitului ilegal şi pescuitului în afara sezonului.
Organizaţia de protecţia animalelor cere oprirea imediată a pescuitului, pentru a lăsa specia să îşi revină. WWF afirmă că încetarea pescuitului în lunile mai şi iunie, când peştii depun icre, va ajuta foarte mult la protecţia speciei.
În noiembrie anul trecut, statele Uniunii Europene au semnat un acord pentru a stabili cotele de pescuit pentru tonul roşu. Din păcate, experţii sunt de părere că cotele sunt depăşite cu 47% de către pescătorii.
Sursa: Realitatea TV
Etichete:
Articole Asemanatoare
- Tonul cu inotatoare albastre, pe cale de disparitie
- Zece specii ar putea dispărea în acest secol
- Primul deces cauzat de gripa porcina, in SUA
- Gripa “porcina” ameninta sa revina cu o mai mare virulenta!
- Insulele polineziene, invadate de specii straine
- Eruptia unui vulcan ameninta fauna din arhipelagul Galapagos
Populare
- Vrei sa scrii despre biosecuritate ? (0)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- „Drumul Oaselor” a fost curăţat în grabă doar de ochii presei (0)
Recente
- Lista roşie, probleme cât cuprinde
- Oficiali americani: Gripa porcina pare sa afecteze mai mult tinerii
- OMS confirmă 1.003 cazuri de gripă porcină şi anunţă menţinerea nivelului de alertă
- Pericol! Nisip dintr-un cimitir de animale, folosit la construirea caselor
- Porcii unei ferme din Canada au luat virusul H1N1 de la stăpânul lor
- Gripa porcină ar putea “reveni în forţă” luna viitoare. Numărul bolnavilor a trecut de 1.000
