Luni
BiosecuritateRomânia este acuzată că a poluat râul Tisa cu metale grele
Comenteaza pe Forum |
România a poluat unul dintre afluenţii Dunării, râul Tisa, cu metale grele, apele contaminate ajungând vineri în regiunea Carpaţilor ucraineni, scrie Izvestia.
![]()
Inspectoratul Ecologic de Stat a înregistrat o creştere de două până la patru ori a nivelului de concentrare a metalelor grele în Tisa, potrivit agenţiei ucrainene ProUa.
Întrucât apa din râu este consumată, practic, de toate localităţile regiunii ucrainene, a fost luată decizia de închidere a vanelor de apă pentru oraşele Tiacev şi Hust. De asemenea, a fost interzis pescuitul.
Scurgerea de metale grele s-a produs în 16 aprilie la una dintre minele părăsite din apropierea oraşului Baia-Borşa.
Autorităţile ucrainene reamintesc că nu este prima poluare de proporţii a râurilor de la frontiera cu România.
În acelaşi timp, Kievul nu a primit niciodată despăgubiri materiale şi, în plus, partea română anunţă întotdeauna cu întârziere despre producerea unor avarii, scrie şi ITAR-TASS.
Sursa: Realitatea TV
Etichete:
Articole Asemanatoare
- România a informat Ucraina şi CE despre poluare şi a curăţat apele Tisei, spune Ministerul Mediului
- România vrea informaţii de la UE despre gripa porcină
- Nu lasati garda jos in fata noii gripe, avertizeaza OMS!
- Legioneloza, cea mai noua boala monitorizata de specialisti
- Campanie de informare privind gripa porcină
- Poluare gravă cu petrol în Australia
Populare
- Vrei sa scrii despre biosecuritate ? (0)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- „Drumul Oaselor” a fost curăţat în grabă doar de ochii presei (0)
Recente
- Lista roşie, probleme cât cuprinde
- Oficiali americani: Gripa porcina pare sa afecteze mai mult tinerii
- OMS confirmă 1.003 cazuri de gripă porcină şi anunţă menţinerea nivelului de alertă
- Pericol! Nisip dintr-un cimitir de animale, folosit la construirea caselor
- Porcii unei ferme din Canada au luat virusul H1N1 de la stăpânul lor
- Gripa porcină ar putea “reveni în forţă” luna viitoare. Numărul bolnavilor a trecut de 1.000
