Luni
BiosecuritateBani de la stat pentru deşeurile radioactive de la Măgurele
Comenteaza pe Forum |
Platforma din sudul Capitalei ar putea fi modernizată cu fonduri de la buget. În bazinele din apropierea reactorului dezafectat de la Măgurele se află 200 de kilograme de uraniu îmbogăţit şi alte 400 de kilograme de uraniu slab îmbogăţit.
![]()
Staţia de tratare a deşeurilor radioactive din cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară de la Măgurele va fi modernizată, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern, citat de Agerpres.
Sumele necesare pentru dezafectarea reactorului nuclear de la Măgurele ar urma să fie alocate de la bugetul de stat, prin Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
Reactorul nuclear de la Măgurele, pus în funcţiune în anul 1957, a utilizat combustibil sovietic şi a fost primul din sud-estul Europei.
780.000 de dolari
În proiectul de act normativ se arată că populaţia din zonă este de acord cu măsurile ce se vor lua pentru că astfel va fi prevenită poluarea accidentală a mediului, ţinând cont de faptul că sistemele şi echipamentele reactorului de la Măgurele sunt învechite.
La sfârşitul anului 1997, reactorul a fost oprit şi trecut în stare de conservare. În bazinele din imediata apropiere a reactorului nuclear de la Măgurele, se află 200 de kilograme de uraniu îmbogăţit şi alte 400 de kilograme de uraniu slab îmbogăţit.
O treime din deşeurile radioactive rezultate în urma experienţelor ce au avut loc aproape 50 de ani pe platforma Măgurele vor fi transportate în Rusia, până la mijlocul acestui an, în urma unui acord semnat între Bucureşti şi Moscova, iar restul de 400 de kilograme de uraniu slab îmbogăţit va rămâne, în continuare, în oraşul din sudul Capitalei.
În baza acordului semnat cu Moscova, obligaţiile financiare ale autorităţilor de la Bucureşti nu vizează transportul deşeurilor radioactive, ci numai depozitarea celor 200 de kilograme de uraniu îmbogăţit. Necesarul financiar este de 780.000 de dolari.
Sursa: Adevarul
Etichete:
Articole Asemanatoare
- Ruşii îşi iau înapoi reactorul de la Măgurele
- Radiatiile de la Cernobil afecteaza animalele
- Ameninţare ecologică. 550 de kilograme de cianură de cadmiu, abandonate la Târgu Mureş
- Deşeuri toxice, mutate de colo-colo
- Una dintre cele mai raspandite specii de broasca testoasa - pe cale de disparitie
- Ucraina confiscă material radioactiv provenind dintr-o ţară vecină
Populare
- Vrei sa scrii despre biosecuritate ? (0)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- „Drumul Oaselor” a fost curăţat în grabă doar de ochii presei (0)
Recente
- Lista roşie, probleme cât cuprinde
- Oficiali americani: Gripa porcina pare sa afecteze mai mult tinerii
- OMS confirmă 1.003 cazuri de gripă porcină şi anunţă menţinerea nivelului de alertă
- Pericol! Nisip dintr-un cimitir de animale, folosit la construirea caselor
- Porcii unei ferme din Canada au luat virusul H1N1 de la stăpânul lor
- Gripa porcină ar putea “reveni în forţă” luna viitoare. Numărul bolnavilor a trecut de 1.000
